Localizare

Orașul Băicoi este situat în partea centrală a județului Prahova, pe DN 1, la circa 20 km nord de Municipiul Ploiești și la 16 km față de municipiul Câmpina.

Orașul Băicoi este situat pe următoarele coordonate: 45,02 grade latitudine nordică și 25,52 grade longitudine sudică, la un nivel mediu de 250 metri (înălțimea maximă de 406 metri atingându-se în mijlocul orașului, pe dealul Țintea).

Băicoi se învecinează cu următoarele unități administrative:

-  nord: comuna Scorțeni și comuna Cocorăștii Mislii

-  vest: comuna Bănești, comuna Măgureni și comuna Florești

- est: orașul Plopeni

- sud-vest: comuna Ariceștii Rahtivani

- sud-est: comuna Păulești.

Orașul Băicoi are în componență următoarele cartiere:

  • Schela – în care sunt concentrate cele mai importante unități economice ale orașului – situat la intrarea în oraș dinspre DN1 – Paralela 45.
  • Tufeni – situat în nordul orașului, oarecum izolat de restul localității, alături de o mică zonă cunoscută sub denumirea populară „Cotoiu”.
  • Centrul vechi – este zona în care se află unitățile administrative alelocalității, grădiniță, școala, liceul și zona comercială și de servicii.
  • Liliești – zona de blocuri, situată în zona centrală a orașului.
  • Dâmbu – situat în estul localității, la ieșirea spre comunaScorțeni.
  • Țintea – fostă comună, situat în sud – estul localității, se întinde până la ieșirea din oraș spre comuna Păulești.

 

Orașul Băicoi face parte din Polul de creștere Ploiești, alături de municipiul Ploiești și alte 12 unități teritoriale de bază.

 

Date geomorfologice

 

Teritoriul orașului Băicoi se înscrie pe contactul Subcarpaților de la curbura cu Câmpia Ploieștilor.

Relieful dealurilor subcarpatice s-a definitivat la sfârșitul pliocenului, când au avut loc ultimele mișcări de cutare, iar întreaga regiune a suferit o mișcare de ridicare în bloc, împreună cu munții și lacul din Câmpia Română, care și-a restrâns suprafața.

Întrepătrunderea dealuri – câmpie este un caz unic în țara noastră. Pe de-o parte, câmpia se leagă de șesul Mislei, prin șaua de la Găgeni și pe Valea Teleajenului, iar pe de altă parte, dealurile izolate Țintea – Păulești, cu înălțimi de 300-400 de metri stau risipite în câmpie, la câțiva km sud de marginea compactă a înălțimilor subcarpatice.

Sub cuvertura de aluviuni, stratele formează anticlinale scrute faliate, majoritatea cu sâmburi de sare în ax, dovedind că tectonica nu s-a desăvârșit încă. Anticlinalele cu sâmburi de sare tind să se acdentueze și să se înalțe pentru a străpunge aluviunile recente. Uneori sarea a reușit să iasă la suprafață, la Țintea spre exemplu. Așadar, formarea de dealuri recente și aluvionarea excesivă au impus divagarea râurilor și au constituit condițiile în care s-a definitivat relieful.

Câmpia Ploieștilor înclină de la 400 metri la Bănești, la 100 de metri în sud-estul municipiului Ploiești, rezentând o pantă de 7,5%. Singurele accidente sunt movilele – ex. Movila Vulpii.

Adâncită în propriul con aluvionar la Bănești cu 30-35 metri, pe măsură ce se depărtează de Subcarapați, Prahova este încadrată de maluri ce scad la câțiva metri. Zona carpatică se caracterizează prin prezența celor cinci terase ale Prahovei: Bănești – Câmpina – Băicoi Pițigaia – Ciobi – Strajistea.

Terasele înclină spre sud mai multdecât lunca, dovedind că pe măsura formării lor mișcările scoarței le-au înălțat și deformat.

Terasa a IV-a (Câmpina) este situată la 30-50 metri altitudine relativă.

Terasa a III-a (Băicoi) este situată la 73-75 metri altitudine relativă și pe ea se află situată și localitatea cu același nume. Grosimea pietrișurilor acestei terase atinge 20-25 de metri și se menționează prezența în cadrul terasei a unui strat de lut roșu de 1 – 1,5 metri ceea ce denota un climat cald și umed.

Terasa Băicoi joacă rolul unei bare în dirijarea rețelei hidrografice, rămânând suspendată față de Prahova și față de Mislea.

Eroziunea și acumularea au fostactivate de mișcările neotectonice care accentuau forma anticlinalelor și sinclinalelor, constituind noi piete de adunare a apelor, ca și depresiunea Mislea. În aval de Băicoi, terasa cade în fundalul câmpiei.

Dâmbu și afluentul său, V. Largă au văi care prezintă o alternanță de maluri abrupte și line. Pantele auînclinări de 8-10 grade pe stânga văii Dâmbului și de 5 grade pe partea dreaptă. La ieșirea din Subcarpați, acesta își lărgește albia, ceea ce a generat presupunerea că a fost un curs vechi al Prahovei.

Dealurile Țintea-Băicoi domină depresiunea subcarpatică Mislea – Podeni. Contactul se realizează printr-o zonă piemontană alcătuită din conuri de dejecție îngemănate și suprapuse. Dealurile Țintea și Băicoi constituie o cumpănă de ape, dezvoltată pe direcția vest – est cu altitudini de 250 – 404,6 metri. Desfășurate pe o lungime de 20 km, aceste dealuri aar ca martori de eroziune între Prahova și Teleajen. Dealul Găgeni este continuarea spre est a dealului Țintea, iar dealul Băicoi apare ca martor al eroziunii dealului Țintea.

Altitudinea maximp – 404,6 metri – se înregistrează în dealul Țintea și se datorează gresiilor.

Din cauza pantelor mari de 20-30 de grade, constuituției litologice și despăduririlor, apar alunecări de tern, ogase, torenți, precum depresiuni mici cvasirotunde dezvoltate pe sare. Se evidențiază gasele de pe Valea Portarului, la limita superioară a pădurii, ravenele de pe partea stângă a Văii Dâmbului și torenții din sudul dealului Băicoi.

Altitudinea vine și ea în sprijinul apartenenței subcarpatice a orașului Băicoi. În câmpie, altitudinea crește lent de la 240 – 250 metri în sud-est la 320 – 330 metri în nord-vest.

În zonă, redomină relieful fluvial, ca urmare a acțiunii erozive a râului Prahova. În aceste condiții, terasele constituie forma dominantă a eisajului local. Sunt deosebit de mari, urmează văile și ocupă nterfluviile. Cea mai întinsă este Câmpia Câmpina.

Peisajul natural al localității a fost modificat din cauza acțiunii omului, fiind umanizat integral prin căile de comunicație create, forajul sondelor, exploatarea petrolului, activitatea industrială și agricolă.

În concluzie, orașul s-a dezvoltat la contactul Subcarpaților Prahovei cu Câmpia piemontană a Ploieștilor.

 

 

Suprafață

 

Suprafața totală a orașului Băicoi este de 6536 hectare, din care terenul intravilan reprezintă aproximativ 26,25%.

 

Datele furnizate de Institutul Național de Statistică arată astfel:

 

Tabel

Situația utilizării teritoriului administrativ al comunei în anul 2013 (ha)

 

Suprafață                                                                                                   ha

Total  suprafețe                                                                                       6536

din care în proprietate privată                                                               5239

Agricol                                                                                                      4963

din care în proprietate privată                                                               4885

Arabil                                                                                                        3422

din care în proprietate privată                                                               3371

Pășuni                                                                                                       463

din care în proprietate privată                                                                453

Fânete                                                                                                       109

din care în proprietate privată                                                               108

Vii și pepiniere viticole                                                                            12

din care în proprietate privată                                                                      12

Livezi și pepiniere pomicole                                                                    957

din care în proprietate privată                                                                 941

Terenuri neagricole                                                                                  1573

din care în proprietate privată                                                                354

Păduri și altă vegetație forestieră                                                          895

din care în proprietate privată                                                                101

Ocupată cu ape, bălți                                                                               15

din care în proprietate privată                                                                3

Ocupată cu construcții                                                                             417

din care în proprietate privată                                                                223

Căi de comunicație și căi ferate                                                              213

din care în proprietate privată                                                                14

Terenuri degradate și neproductive                                                       33

din care în proprietate privată                                                                13

 

Din totalul suprafeței localității, 5239 ha reprezintă totalul suprafețelor aflate în proprietate privată, iar dintre acestea, 4885 sunt terenuri agricole.

 

La nivelul județului Prahova, terenul agricol reprezintă cea mai importantă rezervă naturală a teritoriului județean care acoperă peste 59% din suprafața sa totală, respectiv 279.134 ha.

Structura pe folosințe agricole pune în evidență predominanța terenurilor arabile cu 144.171 ha (51,6 % din suprafața agricolă).

 

Orașul Băicoi depășește așadar suprafața cu folosință agricolă în media suprafețelor pe categorii de folosință la nivelul județului Prahova.

La nivelul orașului, din totalul suprafeței agricole, cea mai mare pondere o au terenurile arabile, cu o pondere de 69,15% din total, urmate de terenul ocupat cu fânețe și pășuni. Cea mai mică pondere o au terenurile ocupate cu vii, acestea reprezentând 12 de hectare.

 

Evoluția fondului funciar după modul de folosință

în orașul Băicoi, județul Prahova

 

 

Modul de folosință pentru suprafața agricolă

                                  Anul

 

2000

2005

2009

2013

Hectare

Hectare

Hectare

Hectare

Total suprafață

6536

6536

6536

6536

Agricolă

4953

4950

4963

4963

 

Arabilă

3141

3141

3422

3422

 

Pășuni

573

573

343

463

 

Fânețe

19

19

109

109

 

Vii și pepiniere viticole

54

54

12

12

Livezi și

pepiniere pomicole

1166

1163

1077

957

 

 

Rețeaua hidrografică

 

Lungimea cursurilor de apă care traversează județul Prahova este de 1.786 km, suprafața bazinului hidrografic este de 3.350 km2, iar suprafața lacurilor este de 13 km2.

Întreg sub-bazinul hidrografic Prahova - Teleajen are o suprafață de 3738 kmp și face parte din bazinul Ialomița-Buzău, cuprins între localitățile Predeal și Adâncata. Respectiva suprafață acoperă 79% din suprafața administrativă a județului Prahova.

Rețeaua hidrografică puternic dezvoltată formează un bazin de formă palmată cu direcția de curgere NV - SE. Principalele râuri care constituie sub-bazinul Prahovei sunt Prahova, Doftana, Teleajen, Cricovul Sărat.

 

Rețeaua hidrografică a zonei orașului Băicoi aparține sistemului hidrografic al Ialomiței, subbazinul hidrografic Prahova – Teleajen, prin afluentul său de gradul IV – pârâul Dâmbu.

Pârâul Dâmbu izvorăște din Scorțeni, are42 km lungime și o suprafață a bazinului de recepție de 189 kmp. La Băicoi primește un afluent pe partea dreaptă – Valea Largă. Malurile sunt asimetrice, stângul fiind abrupt, iar dreptul, domol. Valea sa este mult prea largă față de puterea de eroziune și se crede că a preluat un curs al Prahovei sau Teleajenului, care pătrundea în câmpie la Găgeni. Pârâul Dâmbu separă terasa Băicoi de dealul Țintea. Apa este intens poluată cu reziduuri petroliere și se varsă în Teleajen, după cetraversează municipiul Ploiești.

Râul Mislea drenează depresiunea Mislea și atrage afluenții de pe pantele nordice ale dealului Țintea.

Pe lângă Dâmbu, permanent sunt aproape 20 de cursuri temporare. Alimentarea este pluvială 70%, din ape subterane 20% și nivala, 10%.

Lacurile sunt reprezentate prin cele sărate – Seninu – Țintea și Lacul Mare – Băcioi – formate din boltele diapirului salifer și un lac cu apă dulce, aflat într-o fază avansată de colmatare, în apropierea stației Peco. Acest din urmă lac are o suprafață de 270 mp și o adâncime de aproximativ un metru.

În Livede, se întâlnesc douălacuri, cu suprafețe de 1500 mp, respectiv 900 mp și adâncimi cuprinse între 2 și 2,5 metri. Lacurile îngheață 30-40 cm.

La Valea Stelii, există lacul sărat Seninu, cu o suprafață de 1515 mp și o adâncime de 1,20 – 1,50 m, cu un conșinut bogat de clor, iod și brom.

În apropiere se află lacul cu nămol sapropelic, cu o suprafață de 228 mp și o adâncime de 0,8 m. În adâncime, temperatura sa este mai mare ca la suprafață. Din cauza concentrației în minerale și a viețuitoarelor din nămol, aceste două lacuri de la Valea Stelii au fost amenajate pentru tratament, permițând aici conturarea unei zone de turism balnear.

Apele subterane de pe cuprinsul orașului Băicoi depind de gradul de permeabilitate, grosimea și extinderea straturilor geologice și tectonica lor.

Apele freatice se întâlnesc la adâncimi mai mari de 70 m la Tufeni, la 10 m în Băicoi și la 4 m în zona pârâului Dâmbu.

 

Clima

Situat pe cele trei trepte principale de relief, teritoriul județului Prahova aparține în proporție de 80 % sectorului de climă continentală (ținuturile de câmpie și subcarpații) – zonă în care se încadrează și orașul Băicoi -  și în proporție de 20 % sectorului de climă continental-moderată (ținuturile montane).

Clima orașului Băicoi se încadrează, în general, în clima regiunii geografice în care este situată localitatea, este o climă temperat continentală de deal, extracarpatică, cu nuanțe de tranziție la continentalism.

Fragmentarea redusă a reliefului și vegetația sunt elementele locale principale care influențează regimul elementelor climatice. Masele de aer rece se cantonează pe văi, în comparație cu regiunile mai înalte, unde temperatura este mai ridicată. De asemenea, pădurea exercită o influență mai mare vara, când temepratura aerului este mai coborâtă în zona împădurită decât iarna, când diferențele sunt nesemnificative.

Teritoriul orașului Băicoi este caracterizat prin următoarele valori:

Regimul temperaturilor:

- temperatura medie anuală:                            9-100C

- temperatura minimă absolută:                      -  30,0 0C (ianuarie 1942)

- temperatura maximă absolută:                     + 39,4 0C (august 1945)

Adâncimea maximă de îngheț:                         100 centimetri

Regimul precipitațiilor:

- Cantitatea de precipitații medii multianuale, măsurate într-o perioadă de zece ani, este cuprinsă între 500 mm și 600 mm. Cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează în luna iunie – 120 mm, iar cea mai mică  în lunle ianuarie și februarie – 38 mm. Ninsorile nu sunt abundente, stratul de zăpadă având media de 10 cm grosime și menținându-se 50-55 zile/an.

Regimul vânturilor:

Vânturile dominante bat pe direcțiile nord – est 15%6 % și est 13,5%,  (nord 11 și sud – vest 10,4%), iar viteza medie este de 22 m/sec, la scara Beufort. Presiunea de referință a vântului: 0,30 kPa.

Topoclimatic, se conturează patru subunități:

  • Versantul sudic al dealului Țintea – Băicoi, cu o expoziție favorabilă și un grad mai mare de insolație;
  • Versantul nordic – umbrit, cu zăpezi ce persistă mai mult;
  • Valea Dâmbului – cu condițiile de adăpost;
  • Zonele de terase mai uscate și mai vântoase.

 

Date seismice

 

            Orașul Băicoi, conform Normativului 100-92, se încadrează în zona seismică de calcul B, coeficientul seismic fiind Ks=0,25.

 

Repere istorice

 

Pe harta patrimoniului cultural al județului Prahovs (1974), Băicoiul este menționat cu urme arheologice din perioada străveche, daco-getică (printre care și tezaurul de monede dacice imitând tetradrahmele emise de Filip al II-lea al Macedoniei, părintele lui Alexandru cel Mare, și aceea a formării poporului român.

Meleagurile respective sunt atestate însă într-un document semnat de Neagoe Basarab, la 22 noiembrie 1517, prin care domnul consfințea mânăstirii Mărgineni, jupânului Drăghici din Cricov, satul Secăreani (de lângă Țintea).

Printre toponimele cu care îl delimita apăreau: „din Dâmbul drept lângă Gorganul (Movila azi) Vulpii, în sus până la Bășicuță”.

La 1543, Băicoiul făcea parte dintre localitățile menționate în registrele vigesimale brașovene ca participante la schimbul de mărfuri. În 1596, călătorul italian Giovanni Bottero, vizitând țara noastră, pomenește de uleiul mineral care se găsește pe dealurile Țintei.

Un hrisov din 26 iunie 1615, semnat de Radu Șerban, confirmă că Mihai Viteazul cumpărase moșia Băicoi de la Manole Logofătul și o dăduse în schimb moșnenilor ploieșteni, în locul pământului lor din Ploiești, pe care domnul l-a ridicat la rang de târg: „și au făcut așezământ cu Mihai Voievod de au schimbat o moșie care au dat-o ei la Ploiești, a 6-a parte și au dat lor Mihai Vodă această jumătate de sat ce am zis mai sus, de la Băicoi, ce au cumpărat Mihai Voevod de la oamenii cei slobozi din sat, moșie pentru moșie...” („Monografia orașului Ploiești”, Cartea Românească, București, 1937).

Mai târziu, biv-vel logofătul Constantin Ghica, ajuns proprietar al moșiei Băicoi, obține de la Mihai Șuțu, la 5 mai 1792, carte de slobozenie pentru organizarea săptămânală a unui târg.În același an, la 8 decembrie, între Mitropolia din București și mânăstirea din Târgșor intervenea un schimb de vii. Mitropolia ceda „o vie în dealul Țintea, sud Prahova, pogoane șase și trei prăjini vie lucrătoare și livede de pomi alăturea de două pogoane, cu namestiile ce se află în obrațiile acestei vii (loc îngrădit la poalele unui deal), adecă o casă de zid și un șopron dezvelit” în locul alteia, situată „în dealul Ursoii, sud Saac”.

La 8 august 1820, domnitorul Alexandru Șuțu valida lui Enache Ceaușel, concesionarul vămii din Câmpina, să poată deschide puțuri de păcură la moșia Țintea. Se știe că în 1821, ispravnicii Târgoviștei fug de frica arnăuților de la Băicoi. Duca, comandantul corpului de oștire eterist, poposit la Ploiești, primind poruncă de la Ipsilanti să vină la Târgoviște, „tăbărî la Băicoi, lăsând străji la Ploiești, Câmpina, Mărgineni”...

Un alt inventar al mânăstirii Târgșor, realizat la 10 martie 1830, înregistra la Țintea șapte pogoane de vie „cu o casă și livede de pruni”. Documentul preciza, de asemenea, că mânăstirea poseda și „o carte a vii Țintii”. Tot în 1830, logofătul Ioniță din Țintea cumpăra de la Popa Ioan din Ploiești o casă în capitala județului, „în drumul Câmpinii”.

Descendanta lui Constantin Ghica, Cleopatra Trubetzkoi, care, în 1839, se judeca cu clucerul Gr. Cantacuzino „pentru deosebirea părții sale de moșie”, va ridica aici, în prima jumătate a veacului al XIX-lea o biserică devenită celebră mai târziu. Prin 1845, „Itinerariul lui Bolliac” (publicat în „Curierul românesc”) înregistrează un popas la „castelana” din Băicoi, pentru ca în anul următor să întâlnim în același periodic, sub semnătura sa, descrierea priveliștii pe care o oferă castelul Cleopatrei: „Băicoii îmbracă un deal de toate părțile. În față-i orizontul îi formează un întins semicerc la marginile unei câmpii limpezi, pe care se întâlnesc și se despart drumurile și gîrlele în toate părțile prin holde ce fac dreptunghiuri și pătraturi cu deosebite nunațe, prin crânguri, pășuni și sate; și Bucegii negri și plumbatici la spate-i, îi formează celălalt semicerc”. Cleopatra – își va aminti Bolliac în memoriile publicate în 1875, în „Trompeta Carpaților”, va fi aceea care, în iunie 1848, cu prilejul încercării de înnăbușire a revoluției, îl sprijină să treacă granița în Transilvania, procurându-i un așaport.

Tot în 1845, locuitorii satului Țintea, patru – cinci sute de suflete, se jeluiau ocârmuirii județului că „viind subocârmuitorul plășii Filipești și trăgând în curteaarendașului și împrăștiindu-i dorobanții pe câți din noi au găsit la pluguri, fără de cât, ne-au apjucat cu o groaznică strânsoare să dăm înscris la mâna arendașului că-i vom plăti după a sa voință și nevoind a-i da, au tăbărât cu dorobanții săi, bătându-ne precum ne vedem”. Aceasta pentru că până la împroprietăririle din 1864 nu existau în Băicoi proprietăți agricole ale sătenilor. Ei lucrau câte 40 de zile pe moșiile Cantacuzino.Mărgineanca, Misleanca etc.

Prin 1857, la Băicoi funcționa o fabrică producătoare de ulei de rapiță, care urma să scoată și ulei de cânepă și in („Anunțătorul român”, an IV, nr. 44/1857, p. 3).

Pe câmpul dintre Băicoi și Florești are loc la 23 august 1859, manevra generală a armatelor moldovene și muntene reunite în tabăra de la Florești, cu care prilej Alexandru Ioan Cuza preia comanda trupelor („Istoria României”, p.321,1964).

În „Memorii”-le publicate în 1915 în „Convorbiri literare”, generalul Th.Văcărescu consemna că aceeași Cleopatra „dăduse o largă ospitalitate atât soldailor, cât și ofițerilor”, aflați în tabără, fapt pentru care Cuza se consideră obligat să-i mulțumească personal.

În 1864, la Țintea începe exploatarea petrolului prin sonde, până la acea dată aceasta făcându-se cu ajutorul hecnei. La săparea puțurilor lucrau „echipele de tarafi, compuse dintr-un maistru și cinci lucrători. Se foloseau ghionoaie, târnăcoape și lopeți, iar pământul se scotea cu hârdăul tras de un lanț ori sârmă... Când înceta erupția, din cauza epuizării zăcămintelor de gaze care se pierdeau în atmosferă, țițeiul se scotea cu ajutorul unui burdul de piele, cu cerc la gură și al hecnei”. Ori, în 1864, intervine sonda modernă, sistem de exploatare care se va răspândi însă abia după 1882.

La 1 august 1884, Nae Coconea deschidea la Băicoi o „fabrică de gaz” care producea anual 800 de hectolitri „petrol”, 600 hectolitri benzină, 100 hl. „olei”, iar 1000 hl. Erau reziduuri. În 1898, Steaua Română înființa societatea Aurora, care construiește o rafinărie la Băicoi. Pe la sfârșitul veacului XIX lua ființă un atelier pentru instalat sonde.

În trecut, comuna (de atunci) Băicoi avea în componență, în afara satului de reședință, și satele Cotoiu, Găgeni și Tufeni. În perioada interbelică a pierdut satul Găgeni. În 1948, Băicoiul a fost declarat oraș, iar la reorganizarea administrativă din 1968, s-a unit cu comuna Țintea, cu satele sale aparținătoare, formând actualul oraș.

 

Monumente

 

Biserica „Sf. Anton și Sf. Împărați” ridicată de Celopatra Trubetzkoi figurează în Lista monumentelor istorice la poziția 2371. A fost construită între 1838 – 1845 (str. Unirii nr. 17) și restaurată în 1922, pentru ca, în 1963 să fie mistuită de un puternic incendiu și transformată în ruine. Ctitora este cea care l-a chemat la Băicoi să zugrăvească biserica pe Nicolae Grigorescu. Din incendiul din 1963, au fost salvate 12 icoane care reprezintă marile sărbători religioase ale anului, pictate de Nicolae Grigorescu, alpturi de zugravul Niță Pârâianu.

Actuala Biserică „Sf. Împărați” – Hagica din Băcioi, construită în 1872, păstrează în patrimoniul său următoarele piese realizate de N. Grigorescu: icoana „Isus Hristos”, icoana „Sf. Matei”, icoana „Sf. Gheorghe”, icaoana „Maicii Domnului”, icoana „Mântuitorului”, icoana „Sf. Împărați”, Panoul I reprezentând „Buna vestire, Intrarea în Biserică și Nașterea Maicii Domnului”, Panoul II reprezentând „Adormirea Micii Domnului, Înălțarea și Duminica Floriilor”, Ușile de altar și Prăznicarele.

În cartierul Dâmbu, mai există un lăcaș de închinăciune, din lemn tencuit, Biserica Cioara, înălțată pe la 1790.

Un alt monument este bustul învățătorului Stoica Alexandrescu, amplasat în curtea Școlii generale nr. 2 Băicoi, realizat de sculptorul ploieștean Temistocle Vidali.

Monumentul eroilor din primul război mondial este situat pe strada Independenței, în cartieul Țintea.

Acest site folosește „cookie”. Pentru mai multe informații, consultați „Politica de cookie”.