Program de funcționare: Luni – Joi 8:00-16:30, Vineri 8:00-14:00


+40.344.802.064

Category: Știri

ANUNȚ PUBLIC: cum se poate beneficia de compensația de 500 de lei la plata impozitului pe locuință și autoturism la Băicoi

compensație la plata impozitului - cum se poate obținePrimăria orașului Băicoi aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, prin HCL nr. 17/2026, a fost aprobată acordarea acordarea unui sprijin cu titlu de compensație pentru plata impozitului aferent clădirii utilizate ca domiciliu, terenului aferent și autoturismului aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grad grav cu asistent personal, grav, accentuat și a familiilor/persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap grad grav cu asistent personal, grav sau accentuat, cu domiciliul în orașul Băicoi.

🔹 Cuantumul sprijinului:

Compensația se acordă în cuantum de până la 500 lei/beneficiar/imobil, dar nu mai mult decât valoarea impozitului datorat pentru anul 2026 aferent clădirii de domiciliu, terenului aferent și autoturismului aflate în proprietate pe raza orașului Băicoi.
Compensația se acordă o singură dată pe an, pentru fiecare beneficiar eligibil.

🔹 Pot beneficia de acest sprijin:
a) Persoanele încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal, grav sau accentuat, cu domiciliul în orașul Băicoi, conform legislațieiîn vigoare;
b) Familia sau persoana care are în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grad grav cu asistent personal, grav ori accentuat, cu domiciliul în orașul Băicoi;

🔹 Condiții de acordare
Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul trebuie:
• să aibă domiciliul pe raza orașului Băicoi;
• să fie proprietar al imobilului utilizat ca domiciliu și al terenului aferent și/sau al autoturismului pentru care solicită compensația;
• în cazul co-proprietății, sprijinul se acordă doar pentru cota-parte prevăzută în certificatul de moștenitor sau în alt document care atestă dreptul de proprietate;
• să fi achitat integral impozitul aferent anului 2026;
• să figureze în evidențele actualizate ale DGASPC Prahova;
• să nu fi fost decăzut din dreptul de a beneficia de prestații sociale, conform dispozițiilor legale în vigoare.

🔹 Documente necesare
Cererea (Anexa 1) va fi depusă la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Băicoi, însoțită de:
• BI/CI/CE al beneficiarului și al persoanei aflate în întreținere, după caz;
• certificat de naștere copil (după caz);
• certificat de încadrare în grad de handicap (grav cu asistent personal, grav sau accentuat), valabil pe întreg anul 2026;
• dovada achitării impozitului pentru anul 2026 (locuință, teren aferent și/sau autoturism);
• document care atestă calitatea de proprietar sau co-proprietar (extras CF, certificat de înmatriculare, contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, certificat de moștenitor, testament, act de partaj voluntar etc.);
• extras de cont (plata sprijinului se realizează exclusiv prin virament bancar).

🔹 Termen de depunere
Cererea se va depune cel târziu până la data de 30.10.2026, indiferent de data la care a fost achitat impozitul.
Stabilirea dreptului sau respingerea cererii se va realiza prin dispoziția Primarului orașului Băicoi, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii și a documentelor justificative.
Plata sprijinului se va efectua în termen de 15 zile lucrătoare de la stabilirea dreptului, după aprobarea bugetului local pentru anul 2026.
Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Băicoi.

 

Descarcă cererea ce trebuie completată

Read More

Măsuri auxiliare pentru destinatarii finali ai tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde și ai pachetelor cu produse alimentare

Instructiunea de lucru privind implementarea unitara a masurilor auxiliare pentru masura reglementata de O.U.G.  nr. 115/2023 privind unele masuri unele masuri fiscal-bugetare in domeniul chltuielilor publice, pentru consolidare fiscala, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene, cu modificarile si completarile ulterioare, dezvoltata de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, respectiv Instructiune de lucru privind implementarea unitara a masurilor auxiliare pentru proiectul “Sprijin pentru persoanele defavorizate in vederea asigurarii alimentelor de baza/mese calde” – Cod SMIS 336239.

Read More

Alege viața, spune NU drogurilor!

Instituția noastră susține campania de informare privind prevenirea consumului de droguri, promovând un stil de viață sănătos și responsabil. În acest sens, a fost creat un afiș dedicat campaniei, care evidențiază consecințele grave ale consumului de substanțe interzise și importanța conștientizării riscurilor.
Campania se desfășoară sub logo-ul „Alege viața, spune NU drogurilor”, un mesaj clar și puternic, menit să încurajeze alegerea unor alternative sigure și benefice pentru sănătate și viitor.
Campania este promovată sub logo-ul „Alege viața, spune NU drogurilor”, un mesaj puternic ce încurajează alegeri responsabile și un stil de viață sănătos.

Read More

Campania „VIOLENȚA NU E IUBIRE! SPUNE NU VIOLENȚEI DOMESTICE!” – desfășurată și la Băicoi

În perioada octombrie – noiembrie 2025, se derulează Campania de conștientizare și prevenire a violenței domestice – VIOLENTA NU E IUBIRE! SPUNE NU VIOLENTEI DOMESTICE!, inițiată de DGASPC Prahova.

(more…)

Read More

AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIRE ÎN SEZONUL RECE AL IERNII 2025 -2026


Sprijinul este oferit în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aplicabilă de la data de 1 noiembrie 2021.

Persoanele interesate pot depune cereri, începând cu data de 15 octombrie (more…)

Read More

Vaccinare gratuită împotriva HPV pentru toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani

Începând cu luna octombrie 2025, vaccinarea împotriva infecției cu virusul papiloma uman (HPV) va fi gratuită pentru toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Solicită medicului de familie informații suplimentare.

4 motive pentru care vaccinarea împotriva virusului HPV este impotantă:

1. Virusul HPV este extrem de răspândit.

Se estimează că aproximativ 70% dintre femei intră în contact cu acest virus de-a lungul vieții. În multe cazuri, infecția este asimptomatică, dar ea poate rămâne latentă și să provoace afecțiuni grave.

2. Prevenția cancerului.

Virusul HPV este principala cauză a cancerului de col uterin, a doua cea mai frecventă cauză de deces în rândul femeilor tinere din România, după cancerul de sân. Vaccinul reduce cu peste 90% riscul apariției acestui tip de cancer, dar și a bolilor Asociate.

3. Este sigur și testat la nivel mondial.

Vaccinul împotriva HPV este utilizat la scară largă, în statele UE și SUA, de sute de milioane de persoane, fiind apreciat ca una dintre cele mai eficiente metode de prevenție medicală.

4. Gratuitatea este o șansă unică.

Costul vaccinului este destul de ridicat (peste 600 de lei), însă prin noua măsura legislativă tinerii pot beneficia de vaccinarea gratuită prin solicitarea unei rețete medicale de la medicul de familie.

 

 

Read More

Ești într-o situație de violență domestică? Nu ești singură!

Ai dreptul să primești sprijin în situațiile de violență domestică. Îți suntem alături pentru o viață în siguranță! Sună la 0800 500 3333.
Linia telefonică este apelabilă gratuit, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru victimele violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane.
Detalii pe anes.gov.ro

Read More

Cum beneficiezi de tichetul pentru reducerea facturii la energie electrică

Vă prezentăm, mai jos, demersurile pe care le puteți face pentru a beneficia de tichetul electronic de energie în valoare de 50 lei/lună pentru a beneficia de reducerea facturii la energie electrică. (more…)

Read More

Programul de ridicare a resturilor vegetale, reluat la Băicoi din 31 martie 2025

ridicare resturi vegetale

Primăria Băicoi anunță reluarea programului de colectare a resturilor vegetale începând cu 31 martie 2025. Serviciul va funcționa conform unui grafic stabilit, iar locuitorii sunt rugați să respecte câteva reguli esențiale pentru eficientizarea acestuia. (more…)

Read More